|
|
„Cine eşti tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi , când atâtea pământuri umplu veşnicia deasupra?...A pricepe că nu poţi pricepe şi că nu eşti în stare de-a împiedica împlinirea legilor firii, este deja interesant; dar a pricepe pentru ce nu poţi pricepe, e minunat, fiindcă dacă ai putea înlătura pricina pentru care nu poţi pricepe şi care este parte din tine, parte afară de tine , ai pricepe totul! Viaţa(viata la tara duiliu zamfirescu)â€Â?
Pe valurile vieţii trebuie să ajungi pe culmile situaţiei, dar să nu cazi, să nu te laşi împins, primeşte şansa de a trăi, şansa de a iubi(chiar dacă mai apoi vei regreta sau nu deoarece Dumnezeu le-a rânduit pe toate după planul Său prea măreţ pentru a fi înţeles de noi, nişte omuleţi care nu cunosc încă imensa bunătate a Marelui Nostru Părinte şi Creator). Nu toate iubirile sunt la fel, nici una nu-i perfectă, aşa ţi-o faci tu (deşi se ştie cât încearcă omul să ajungă la perfecţiune şi nu poate aşa că ajungi să te întrebi cu ce scop toate, aici apare deznădejdea şi totodată credinţa) cu ajutorul Celui de peste noi, profită de ocazie, gândeşte-te la bine, iartă răul, viaţa nu-i o joacă, suferinţa nu-i o plăcere, dar de fapt ce facem noi din plăcere? A iubi e greu pentru că tot cel ce iubeşte suferă de neîmpărtăşirea iubirii sau de indiferenţa cu care este tratat, dar a fi iubit e şi mai greu deoarece tot timpul încerci să-i fii pe plac celui care vrei să te iubească şi din diferite motive nu reuşeşti, clipele de bucurie sunt mult prea puţine, viaţa se trăieşte nu la extreme, ci după felul fiecăruia de a fi,, de a gândi, după felul de a primi şi privi lucrurile.
O dată ajuns în vârf să nu te amăgeşti că totul o să fie bine. E inutil! ÃŽţi măreşti şansa de a nu te mai ridica . Viaţa nu-i un câmp înflorit pentru tine, cel puţin nu când eşti singur –tot timpul se ofileşte o floare, se taie o speranţă – viaţa se schimbă cu 180 de grade când iubirea e împărtăşită.
Acea singură floare care-ţi zâmbeşte sus pe culmea plină de pericole e şansa ta de a supravieţui eşecului,, nu o arunca, nu o risipi, e darul dat de Dumnezeu pentru tine pentru că te iubeşte. Dumnezeu ţi-o dă fie ca o consolare pentru că nu vrea să te piezi pe cărare-deoarece o dată păţit nu vei cădea şi a doua oară, te vei feri de a repeta orice lucru ce cândva ţi-a făcut rău - , fie ca un premiu pentru că ai trecut şi prin această încercare. Altă variantă ar fi atunci când acea floare e de fapt ceea pentru ce ne-am luptat aparent singuri atâta vreme (doar una din părţi a luptat pe faţă, iar cealaltă s-a arătat indiferentă devenind cauza suferinţei celeilalte părţi).
ÃŽntr-un final ajungem la concluzia că toate sunt rânduite de Dumnezeu pentru binele nostru indiferent cât de rău şi de greu ne pare;dacă nu ne duce acolo unde vroiam să ajungem atunci sigur căpătăm măcar experienţă şi vom şti în viaţă cum să acţionăm ca să ne ferim de răutatea oamenilor, vom şti a doua oară să ne apărăm singuri şi să înfruntăm greutăţile vieţii cu mai multă uşurinţă, deşi tot timpul cu cât înveţi mai mult îţi dai seama că de fapt ştii mai puţin şi tot timpul dai peste mai multe situaţii necunoscute, pline de nedumeriri şi sentimente unice, pline de teamă şi bucurie, plăcerea de a fi apreciat şi iubit, preţuit, pace şi nelinişte şi multe altele care ne încurcă planurile de a ne ridica şi de a ne limpezi, de a nu ne mai lăsa atinşi de răutatea, cruzimea oamenilor.
|
|
